binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A revărsa harul divinității asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi. ♦ P.anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A revărsa harul divinității asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi. ♦ P.anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
vb. 1. (BIS.) a blagoslovi, (înv.) a ura. (I-a ~ pe credincioși.) 2. v. preamări.
vb. 1. (BIS.) a blagoslovi, (înv.) a ura. (I-a ~ pe credincioși.) 2. v. preamări.
vb. 1. (BIS.) a blagoslovi, (înv.) a ura. (I-a ~ pe credincioși.) 2. v. preamări.
vb., ind. prez. 1 sg. binecuvântéz, 2 sg. binecuvântézi, 3 sg. și pl. binecuvânteáză
tranz. 1) A face să se bucure de fericire, revărsând harul divin; a blagoslovi. 2) (despre preoți) A ajuta să beneficieze de harul divinității prin invocare; a blagoslovi. 3) fig. A susține, exprimându-și acordul; a aproba; a încuviința; a consimți. /bine + a cuvânta
vb. – A blagoslovi. De la bine și cuvînta, compuși ca în gr. εὐλογείν, sl. blagosloviti, cf. lat. benedicere. În limbajul ecleziastic continuă să fie limpede compunerea; fapt pentru care se pot separa elementele sale, ca în fraza liturgică bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnului. – Der. binecuvîntare, s.f. (acțiunea, formula sau gestul de a binecuvînta); binecuvântător, adj. (care binecuvîntează).