s. (MIN.) organogen, organolit, rocă organogenă.
s.n. Rocă sedimentară organică; organolit. [Cf. fr. biolithe, germ. Biolith < gr. bios – viață, lithos – piatră].
s. n. rocă organogenă; organolit. (< fr. biolithe)
(‹ fr. {i}; {s} gr. bios „viață” + lithos „piatră”) s .n. Rocă sedimentară formată prin acțiunea complexă a organismelor vegetale (fitobiolite) sau animale (zoobiolite), în urma depunerii resturilor biogene după moartea acestora (acumularea de cochilii, spiculi de spongieri, alge calcaroase și frustule de diatomee). Poate fi caustobiolit (cărbuni, bitumene) și acaustobiolit (diatomite, calcare). Este utilizat ca generator de energie și în ind. mat. de constr.