s.f. (Geol.) Fază de stabilitate în evoluția reliefului datorată absenței eroziunii, în condițiile existenței unei pături permanente de vegetație. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostasie.
s. f. fază de stabilitate în evoluția reliefului, în care absența eroziunii este determinată de o pătură vegetală. (< fr. biostasie)