bivuacuri, s.n. 1. Staționare temporară a trupelor în afara localităților sau a taberelor; porțiunea de teren pe care se face această staționare. 2. (Rar) Adăpost al alpiniștilor sau al turiștilor (mai ales în timpul nopții). [Pr.. -vu-ac] – Din fr. bivouac.
n. mil. 1) Popas temporar (în corturi sau sub cerul liber) al unor trupe aflate în marș; tabără; cantonament. 2) rar Popas al unor grupe de oameni (turiști, vânători, sportivi etc.); tabără; cantonament; campament. [Sil. -vu-ac] /<fr. bivouac
s.n. Cantonament de trupe (în corturi sau sub cerul liber) situat în afara localităților. ♦ Adăpost pentru noapte, făcut de alpiniști sau turiști. [Pron. -vu-ac, pl. -uri, var. bivoac s.n. / < fr. bivouac, cf. germ. bei – la, Wacht – veghe].