, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Blând, omenos, pașnic. ♦ (Despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) Care exprimă bunătate, blândețe. ♦ (Substantivat, f. pl. art.; mitol. pop.) Ființe blânde și evlavioase care trăiesc departe de lume, pe apa Sâmbetei. – Din sl. blažĕnŭ.
1) (despre persoane) Care are multă bunătate; bun la suflet; blând; pașnic. 2) (despre manifestări ale persoanelor) Care vădește bunătate și căldură sufletească; blând. Privire ~ă. /<sl. blažĕnu
adj. – Blînd, omenos, pașnic. Sl. blažinŭ „bun” (Miklosich, Lexicon, 30). S-a confundat cu blajin, s.m. (în mitologia pop., popor fericit care trăiește aproape de râul Sîmbăta), ce provine din sl. blaženŭ „preafericit”.
s. pl. (MITOL. POP.) (Bucov.) rohmani (pl.).