, blende, s.f. (Pop.) Sperietoare de păsări. ♦ Epitet pentru o persoană fără energie, molâie, bleagă. – Et. nec.
s. v. brânci, ghiont, izbitură, îmbrânceală, îmbrâncitură, împinsătură, tiflă.
(sperietoare, brânci) s. f., g.-d. art. bléndei; pl. blénde
f. pop. 1) Sperietoare de păsări. 2) Pasăre molâie, jigărită. 3) Izbitură violentă; îmbrâncitură. ♢ A da blende a îmbrânci. /Orig. nec.
s.f. – 1. Obiect flasc, masă informă și fără consistență. – 2. Leneș, bleg, molîu; persoană greoaie în mișcări. – 3. Palmă, lovitură. – 4. Uliu. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 181), cf. bleau, bleg, bleot. Coincide cu o rădăcină sl., cf. sl. bledynŭ „leneș” de la bledovati „a nu face nimic”, rut. blendati (Byhan, JB, IV, 304), sb. blendak „tont”. – Der. blend(ăr)ău, (var. blendoi), s.n. (masă informă); bleancă, s.f. (gură, cioc), cf. fleancă; blendi, vb. (a împinge, a îmbrînci, a arunca), pe care DAR și Candrea îl derivă de la rut. blenditi; blencheci, vb. (a flecări, a trăncăni); blenderi, vb. (a mișca picioarele).
s.f. 1. Rocă lucioasă, de culoare gălbuie, brună sau neagră, reprezentând sulfura naturală de zinc. 2. (Cin.) Suprafață metalizată folosită pentru reflectarea și difuziunea luminii. – Din germ. Blende, fr. blende.
s. I. (MIN.) sfalerit, sulfură de zinc. (~ este folosită ca minereu de zinc.) II. v. diafragmă.
s.f. 1. Sulfură naturală de zinc. 2. (Fot.) Deschidere a obiectivului; diafragmă. [Pl. -de. / < germ. Blende].