, blindaje, s.n. 1. Înveliș protector de plăci metalice groase al unui vas de război, al unui tanc etc. ♦ Înveliș metalic al proiectilelor de pușcă și de pistol. 2. Înveliș metalic de izolare a câmpului electromagnetic al unui organ de celelalte organe dintr-un aparat electric. – Din fr. blindage.
s.n. 1. Cuirasă de oțel care folosește la protecția navelor, a tancurilor, a avioanelor etc. împotriva proiectilelor. 2. Mijloc de protecție a unor piese sau sisteme electromagnetice. [Cf. fr. blindage, it. blindaggio].
s. n. 1. cuirasă de oțel la protecția navelor, a tancurilor, avioanelor împotriva proiectilelor. 2. element de construcție servind ca mijloc de protecție a unor piese sau sisteme tehnice. (< fr. blindage)