boabe, s.f. 1. (Specie de) fruct cărnos (și sferic) cu sâmburele sau sâmburii în mijloc; bacă. 2. Bob1 (1). ♢ Expr. A nu ști (sau a nu pricepe, a nu zice) (nici o) boabă = a nu ști (sau a nu pricepe, zice) nimic. – Cf. scr. boba.
f. Fruct cărnos al unor plante, având în mijloc una sau mai multe semințe. ♢ A nu ști (sau a nu pricepe) nici o ~ a nu ști (sau a nu pricepe) nimic. [Sil. boa-bă] /Din boabe
boabe s.f. 1. (act.) cuvînt, replică (dintr-un rol). 2. (stud.) examen restant. 3. (intl.) condamnare. 4. glonț. 5. (la pl.) bani. 6. (în fotbal) gol.
(1) boabe, s.n. (2, rar 1) bobi, s.m. 1. S.n. Sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ♢ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă și răbdare; amănunțit. Din bob în bob = amănunțit. Bob numărat = întocmai, exact. ♢ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S.m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânța acestei plante. – Din sl. bobŭ.
s. 1. boabă, grăunte, sămânță, (reg.) boambă, boană. (Un ~ de grâu.) 2. v. picătură. 3. (BOT.) bob-de-țarină (Lathyrus sylvester) = (reg.) măzăriche, scrântiță; bob-de-țarină (Lathyrus platyphyllos) = (reg.) măzăriche.
n. 1) Fiecare dintre părțile componente (asemănătoare cu un grăunte) ale unei totalități de elemente omogene; fir. ~ de nisip. 2) Obiect mic, de formă rotundă, separat dintr-o cantitate mare de obiecte identice. ~ de mărgăritar. /Orig. nec.
s.n. – 1. Boabă, boabă făinoasă. – 2. Numele celor 41 de boabe (alteori de porumb) cu care ghicitoarele obișnuiesc să prezică viitorul. – 3. Grăunte în general. – 4. (Înv.) Sămînță. – 5. Strop, pic, cantitate minimă. Mr., megl. bob „fasole”. Sl. bobŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34); cf. bg., rus. bob. În prima sa accepție, nu are pl.; în a doua, se folosește numai la pl., bobi. Pe baza pl. n. boabe, care se folosește în celelalte cazuri, s-a format din nou un f. boabă, care coincide cu sb. boba. Der. boabă, s.f. (grăunte; bob; strop, pic, cantitate minimă); boambă, s.f. (grăunte; bob); bobăreasă și (prin contaminare cu babă) băbăreasă, s.f. (ghicitoare, prezicătoare); bobi, vb. (a ghici); bobic, s.n. (bulgăre); bobică, s.f. (oală, vas rotund); bobiște, s.f. (teren cultivat cu bob); bobiță, s.f. (boabă; grăunte; vuietoare, Empetrum nigrum; plantă, Paris quadrifolia), cf. sb. bobica „boabă”; bobițar, s.m. (Trans., coacăz); bobitoare, s.f. (prezicătoare); bobos, adj. (cu mult bob); popic, s.n. (bilă folosită la jocul de popice; joc de popice); popicar, s.m. (proprietar de popicărie; jucător de popice); popicărie, s.f. (sală de popice). Popic, de la bobic, trebuie să se fi spus la început pentru bila cu care se joacă; astăzi se spune curent despre jocul în sine, și de fiecare din cele nouă bucăți de lemn cilindrice ale acestuia, poate datorită unei confuzii, glumețe sau inconștiente, cu popă, nume care se dă de obicei piesei centrale. Trebuie să semnalăm că ar fi posibilă o explicație diferită, dat fiind existența lui bobic, s.m., care se folosește în Munt. cu sensul de „prăjină, băț”. – Din rom. trebuie să provină țig. sp. bobi „bob” (Besses 37).