s.n. Doctrină și sectă dualistă apărută în sec. X în Bulgaria și răspândită apoi în țările balcanice, în Rusia și în alte părți, care contesta treimea divină ortodoxă, existența umană a lui Cristos, respingea riturile ortodoxe, inclusiv botezul, nu accepta ierarhia bisericească etc. – Bogomil (n. pr.) + suf. -ism.
n. (în evul mediu) Doctrină creștină dualistă, care nu recunoștea biserica ortodoxă și autoritatea statului. /Bogomil n. pr. + suf. ~ism
s. n. doctrină creștină eretică maniheistă, în Pen. Balcanică și în Rusia, cu caracter antifeudal. (< fr. bogomilisme)