definiția boia definiție dex

(1) boiele, s.f. 1. (Reg.) Vopsea. ♦ (Peior.) Fard. 2. Condiment de culoare roșie, obținut din pisarea ardeiului iute uscat; paprică. – Din tc. boya.

s. (reg.) piparcă, (Mold.) papricaș, (Transilv.) paprică. (~ de ardei.)

s. v. culoare, fard, vopsea.

s. f., art. boiáua, g.-d. art. boiélii; pl. boiéli

f. pop. 1) Substanță colorantă cu care se acoperă diferite obiecte în scop decorativ sau de protecție; vopsea; culoare. 2) fam. Produs cosmetic care se aplică în special pe față pentru a-i modifica aspectul natural; fard. 3) Condiment sub formă de praf roșu, obținut din ardei iute pisat. [Art. boiaua; G.-D. boielii; Sil. bo-ia] /<turc. boya

s.f. – 1. Culoare, vopsea. – 2. Fard. – Mr. boe, buiauă, megl. buia. Tc. boya (Roesler 589; Șeineanu, II,56; Lokotsch 328); cf. ngr. μπογιά, alb. bojë, bg., sb. boja. Cf. boiangiu. Der. boi, vb. (a picta, a vopsi; a înșela); boială, s.f. (vopsea, culoare; fard), care poate de asemenea să fie der. de la vb., ca un s. refăcut pe baza pl. boiele.

s. f., art. boiáua, g.-d. art. boiélei; (vopsele, farduri) pl. boiéle, art. boiélele

boiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A vopsi. 2. Refl. (Peior.; despre femei) A se farda, a se sulimeni. 3. Tranz. (Reg., fam.) A înșela, a păcăli. – Din boia (derivat regresiv).

boiuri, s.n. (Pop.) Trup, statură, înfățișare, fizionomie. – Din tc. boy.

s. v. aer, aspect, chip, expresie, față, făptură, figură, fizionomie, înălțime, înfățișare, mină, obraz, statură, talie.

vb. v. ademeni, amăgi, colora, farda, încânta, înșela, machia, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa, vopsi.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. boiésc, imperf. 3 sg. boiá; conj. prez. 3 sg. și pl. boiáscă

s. n., pl. bóiuri

n. pop. Înălțime a corpului la om; talie; statură. [Monosilabic] /<turc. boy

tranz. pop. 1) A acoperi cu vopsea; a vopsi. 2) (un colorant) A introduce într-o soluție pentru a da culoare; a vopsi. 3) A da cu fard; a vopsi; a farda; a machia. [Sil. bo-i] /Din boia

s.n. – 1. Talie, trup, statură. – 2. (Rar) Rasă, castă. – Mr. boe. Tc. boy (Șeineanu, II, 57; Lokotsch 327; Ronzevalle 54), sau cuman. boy (cf. Kuun 111); cf. ngr. μπό(γ)ι, alb. bojë (Meyer 40), bg. boi. Sensul al doilea ar putea fi rezultatul unei confuzii cu soi.