pers. 3 boncăiește, vb. IV. Refl. și intranz. A boncălui. – Cf. scr. bukati.
vb., ind. prez. 3 sg. boncăiéște/bóncăie, imperf. 3 sg. boncăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. boncăiáscă/bóncăie
vb. – A mugi, a scoate răgete. – Var. boncăni, boncălui, buncăi. Sl. bąkati, *bąkaliti, forme a căror existență se verifică prin sb., slov. bukati, ceh. boukati, sb. buknuti „a mugi”, sb. bukalište „loc unde mugesc boii”, sb. bukanje „muget”. – Der. boncă(lu)itură, s.f. (răget). Prin contaminarea acestor cuvinte cu der. de la boc, de tipul bocăni „a lovi”, s-au format cuvintele bontăni, vb. (Mold. și Bucov., a lovi, a izbi); bontănitură, s.f. (lovitură, izbitură).