s. v. adâncitură, cavitate, deschidere, deschizătură, gaură, groapă, orificiu, scobitură, scorbură.
f. pop. Spărtură sau scobitură (într-un corp sau într-un material) naturală sau făcută special; gaură. /<ucr. bort
, s.f. – Gaură, scobitură, groapă. Germ. Borte (Mîndrescu 30; Borcea 179; Gáldi, Dict., 191). Rut. bort(a), drept etimon al rom., derivă de la el pe care DAR îl indică (Candrea, Elemente, 404). Și pl. borți este posibil. – Der. borti, (var. borteli, bortili), vb. (a găuri); bortos, adj. (săpat, golit). Cf. burtucă.