braci, s.m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. – Din fr. braque.
bracuri, s.n. Rest, rămășiță bună de aruncat, nefolositoare; sfărâmătură, bucată. ♢ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; de neîntrebuințat. Cal de brac. ♦ Spec. Deșeu rezultat în cursul fabricării hârtiei. – Din rus. brak.
s. (ZOOL.) 1. v. prepelicar. 2. brac englez v. poanter.
s. sfărâmătură, (reg.) fărâmătură. (~ dintr-un obiect.)
(prepelicar) s. m., pl. braci
m. Rasă de câini mari, cu urechile lăsate în jos și cu părul scurt, folosiți, mai ales, la vânatul de prepelițe și de potârnichi; prepelicar. 2) Câine din această rasă. /<fr. braque
n. Deșeuri rezultate la fabricarea hârtiei. /<rus. brak
s.n. – Rest, rămășiță bună de aruncat. Germ. Brack, în parte prin pol., rut., rus. brak (DAR). – Der. brăcui, vb. (a da la o parte, a arunca ceva nefolositor; a lua caimacul, a lua tot ce e mai bun).
s.m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. [< fr. braque, cf. germ. Bracke].
s. m. câine de vânătoare cu părul scurt și urechile mari și blege; prepelicar. (< fr. braque, germ. Bracke)