brăcinare, s.n. 1. Șiret, sfoară sau curea cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc.; brâneț. 2. Vergea de oțel care leagă coarnele plugului, pentru a le întări. – Brăcină (reg. „cingătoare” < lat.) + suf. -ar.
brăcinare, s.n. 1. Șiret, sfoară sau curea cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc.; brâneț. 2. Vergea de oțel care leagă coarnele plugului, pentru a le întări. – Brăcină (reg. „cingătoare” < lat.) + suf. -ar.
s. n., pl. brăcináre
s. n., pl. brăcináre
s.n., pl. brăcinare; (în gen.) s.m., pl. brăcinari, conform Dicționarului limbii române (Academia Română).
s.n., pl. brăcinare; (în gen.) s.m., pl. brăcinari, conform Dicționarului limbii române (Academia Română).
expr. care provoacă (pe cineva) la o competiție.