adj. m., pl. brevilocvénți; f. sg. brevilocvéntă, pl. brevilocvénte
s.f. (Livr.) Însușirea de a fi brevilocvent. – Din it. breviloquenza.
s. f., g.-d. art. brevilocvénței
s.f. Vorbire scurtă; brahilogie. [< germ. Breviloquenz, cf. lat. brevus – scurt, eloquentia – elocvență].
s. f. vorbire concisă; brahilogie. (< it. breviloquenza)