brice, s.n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [Pl. și: briciuri] – Din sl. bricĩ.
n. Instrument de bărbierit, având forma unui cuțit cu mâner și cu o lamă de oțel ascuțită. /<sl. briți
s.n. – Cuțit de bărbierit. – Mr. briți. Sl. briči (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 44; Cihac, II, 28; DAR; Philippide, II, 701); cf. alb. brisk, tc. biçak (› briceag).
adj. invar., adv. excelent, formidabil.