definiția brio definiție dex

s.n. (În loc. adv.) Cu brio = a) cu multă însuflețire, vioi; b) în mod remarcabil, strălucit, excepțional. – Din it., fr. brio.

s. n.

n. muz. Tehnică înaltă de execuție muzicală. ♢ Cu ~ a) cu multă vioiciune; însuflețit; vioi; b) cu mult succes; în mod strălucit; excepțional. /<it., fr. brio

s.m. – Însuflețire, vivacitate. It. brio, cf. fr. brio (accentul ca în it.).

Element prim de compunere savantă, cu semnificația „mușchi”, „plantă”. [Pron. bri-o-. / < fr. bryo-, cf. gr. bryon].

s.n. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu brio = însuflețit, vioi, cu vervă, cu vioiciune. [Pron. bri-o. / < it., fr. brio].

s. n., art. bríoul

elem. „mușchi de pământ”. (< fr. bryo-, cf. gr. bryon)

s. n. vioiciune, veselie, ♦ cu ~ = în mod remarcabil, strălucit. (< it., fr. brio)

loc. adv. (Muz.; indică modul de execuție) Cu vervă, cu însuflețire. – Loc. it.

loc. adv.

loc.adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu strălucire. [< it. con brio].

loc. adv. (muz.) cu vervă, cu însuflețire. (<it. con brio)