bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft. 2. Fig. (Fam.) A brusca pe cineva. [Var.: bruftuluí vb. IV] – Bruft + suf. -ui.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuiésc, imperf. 3 sg. bruftuiá.; conj. prez. 3 sg. și pl. bruftuiáscă
tranz. 1) (pereți, ziduri etc.) A acoperi cu tencuială (prin aruncare cu ajutorul mistriei). 2) pop. (persoane) A trata cu asprime; a repezi; a brusca. /Orig. nec.
bruftuiesc, v.t. 1. a certa, a dojeni. 2. a brusca (pe cineva).