bușí (șésc, -ít),
vb. –
1. a
lovi cu
forță, a
bate, a da
pumni. –
2. A da
jos, a
doborî, a trînti. Sl.
bušiti „a
lovi” (Cihac, II, 35; Skok 72); cf. bg.
buš „
dau cu
pumnii”, sb., cr.,
ceh.
bušiti „a
lovi”. Sl.
bušiti pare a
cere un *
bušĭ,
neconfirmat de
texte. Der.
buș, s.n. (
pumn, în
expresia de-a bușilea; înv.,
lovitură de
pumn;
joc de
copii, cu
pietricele; cf. mr., megl.
buș „
pumn”), pe care
DAR pare a nu-l
accepta ca
deverbal de la
buși, și pe care Giuglea,
Dacor., III, 618,
îl derivă de la un lat.
*bysseus, din gr. βύσσος, ceea ce este
puțin sau
deloc probabil;
buș, s.m. (Trans.,
ciorap de
lînă), pe care Giuglea,
Cercetări, 5 și
DAR,
îl derivă de la lat.
byssus „in” (cf. REW 1432 și Byck-
Graur 27), pare a fi
desemnat la
început mănușile de
casă,
fără degete,
caz în care
ar fi
același cuvînt ca cel
anterior;
bușeală, s.f. (
bătaie,
lovitură;
palmă după
ceafă);
bușitură, s.f. (
bușeală);
bușai, s.n. (
corecție).