definiția bubuire definiție dex

bubuiri, s.f. (Rar) Bubuit. – V. bubui.

s. v. bubuitură.

s. f., g.-d. art. bubuírii; pl. bubuíri

expr. (er. – d. femei) 1. a avea contact sexual cu un bărbat. 2. a practica prostituția.

(cuiva) mintea expr. (iron.) a avea idei sau propuneri extravagante; a vorbi prostii.

pers. 3 búbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunete; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Formație onomatopeică.

vb. a detuna, a dudui, a trăsni, a tuna, a vui, (pop.) a răzbubui. (~ în depărtare.)

vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. búbuie, imperf. 3 sg. bubuiá

intranz. (despre tunete, arme, surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, cu răsunet repetat (din cauza ecoului). /Onomat.

vb. – A produce un zgomot puternic, a răsuna. – Mr. mi bubuescu „mă plâng”, bumbunez „bubui”. Creație expresivă, cf. gr. βομβέω, lat. bombitare, sl. bubati (care după Byhan 305, ar fi etimonul cuvîntului rom.), sb. bubati, slov. bobneti. – Der. bubuit, s.n. (zgomot mare); bubuitor, adj. (răsunător); bubuitură, s.f. (zgomot mare); răsbubui, vb. (a răsuna).