bucățele, s.f. Diminutiv al lui bucată; bucățea. ♢ Expr. Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă bucățică, se spune despre o persoană care seamănă perfect cu unul din membrii familiei sale. ♦ Ceea ce servește (în cantitate mică) de mâncare. ♢ Expr. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi foarte darnic sau altruist. A-i lua (cuiva) bucățica din (sau de la) gură = a lipsi (pe cineva) până și de strictul necesar traiului. – Bucată + suf. -ică.
s. 1. fărâmă, pic, (reg.) bucăcioară, bucățea, zdreală, (prin Transilv.) mangotă, mangură, (Olt.) scramură, (Olt. și sudul Transilv.) smicăraie, (Ban.) smicurătură. (O ~ de pâine.) 2. v. sfărâmătură.
expr. 1. femeie frumoasă / atrăgătoare. 2. femeie de o moralitate îndoielnică.