buhăiesc, vb. IV. Refl. A se umfla la față (de boală, de băutură, de somn etc.); a se puhăvi. – Din buhav.
buhăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A țipa, a urla; a plânge cu glas tare. 2. (Fam.) A tuși. – Din buhai.
vb. a se puhăvi, a se umfla, (reg.) a se bugezi. (S-a ~ tare la față.)
(a se umfla, a țipa) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buhăiésc, imperf. 3 sg. buhăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. buhăiáscă
intranz. pop. (despre persoane) A se umfla la față (de boală, de somn, de băutură etc.); a deveni buged. [Sil. -hă-i] /Din buhai