buiesc, vb. IV. Intranz. A da năvală, a năvăli, a se înghesui. – Cf. scr. bujati.
vb. v. erupe, irupe, izbucni, năvăli, răbufni, țâșni.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiésc, imperf. 3 sg. buiá; conj. prez. 3 sg. și pl. buiáscă
vb. – A năvăli, a se repezi, a da buzna. Sl. buiti sę, bujǫ sę pe care dicționarele îl traduc prin „in deliciis vivere”, dar al cărui sens pare a fi fost „sese (in deliciis) praecipitare”, cf. sb., cr. bujati „a fi furios”, pol. bujać „a-și ieși din fire” rom. buiac. Înv.