bulgari, -e, s.m. și f., adj. 1. S.m. pl. Populație turcică, așezată la sfârșitul sec. VII în regiunea de nord-est a Bulgariei, unde, în sec. VII-IX, a fost asimilată de slavi. 2. S.m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bulgariei. 3. Adj. Care aparține Bulgariei sau populației ei, privitor la Bulgaria sau la populația ei; bulgăresc. + (Substantivat, f.) Limba bulgară. – Din sl. blŭgarinŭ.
Care aparține Bulgariei sau populației ei; din Bulgaria. /<sl. bugarinu
m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bulgariei sau este originară din Bulgaria. /<sl. bugarinu
s.m. – Locuitor din Bulgaria. Mr. vurgar. Sl. bulgarinŭ, de unde provin și bg. bulgarin, sb., cr. bugar, rus. bulgar, mag. bolgár (Cihac, II, 33). – Der. bulgăresc, adj. (bulgar); bulgărește, adv. (ca bulgarii); bulgărime, s.f. (colectivitate de bulgari); bulgărism, s.n. (împrumut lingvistic din bulgară); bulgărie, s.f. (grădină), nume care se explică prin ocupația predilectă a bulgarilor care trăiesc în Munt. și Mold.; bulgări, vb. (Mold., a se ocupa cu cultivarea zarzavaturilor); bulgariu, s.n. (înv., piele tăbăcită), din tc. bulgari.
s.m. v. bulgăre.