definiția bunătatea definiție dex

(1 3, II) bunătăți, s.f. I. 1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe; bunețe. 2. Bunăvoință, amabilitate. ♢ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (Concr.) 1. (La pl.) Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogății. – Lat. bonitas, -atis.

s. 1. v. blândețe. 2. v. amabilitate.

≠ răutate

s. f., g.-d. art. bunătății; (binefaceri, mâncăruri bune, bogății) pl. bunătăți

f. 1) Caracter bun. 2) Atitudine plină de bunăvoință; amabilitate. ♢ Ai ~atea fii amabil. 3) pl. Faptă bună; binefacere. ♢ Fă-mi ~atea fă-mi serviciul. 4) pl. Obiect de calitate bună. 5) pl. Mâncăruri și băuturi gustoase. [G.-D. bunătății] /<lat. bonitas, ~atis

s.f. – 1. Însușirea de a fi bun. – 2. Blîndețe, dulceață. – 3. Serviciu, favoare. – 4. Calitate bună, valoare. – 5. Bunuri, bogății, averi. – 6. (Pl.) Mîncare sau băutură foarte bună. – Mr. bunătate, megl. bunătati. Lat. bŏnĭtātem (Pușcariu 238; REW 1206; Candrea-Dens., 196; DAR); cf. it. bontá, prov. bontat, fr. bonté, sp. bondad, port. bondade. – Der. îmbunătăți, vb. ( a face ca ceva să devină mai bun).

s. f., g.-d. art. bunătắții; (binefaceri, mâncăruri, bogății) pl. bunătắți