bunde, s.f. 1. Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați; burcă1; (reg.) blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. 2. (Reg.) Pieptar (1). – Din magh. bunda.
f. 1) Cojocel scurt, fără mâneci, din piele de miel, împodobit cu ornamente din piele sau cu broderie realizată cu fire de lână colorată; cojocel. 2) Cojoc lung și mițos, confecționat din piei de oaie cu lâna în afară; burcă. [G.-D. bundei] /<ung. bunda
s.f. – Haină îmblănită purtată de țărani. – Var. bo(a)ndră, bundră. Mag. bunda (Cihac, II, 486; Gáldi, Dict., 86); cf. sb., ceh., rut., pol., țig. bunda. Nu pare probabil ca pol. bunda să vină din rom., cum afirma Miklosich, Wander., 13. – Der. îmbondori (var. îmboldori), vb. (a înfofoli) coincid cu der. de la bondră; cf. Pușcariu, Dacor., I, 231.