definiția bungetul definiție dex

bungeturi, s.n. (Reg.) Pădure sau porțiune de pădure deasă și întunecoasă; desiș. [Acc. și: búnget] – Cf. alb. bunk.

bungeturi, s.n. (Reg.) Pădure sau porțiune de pădure deasă și întunecoasă; desiș. [Acc. și: búnget] – Cf. alb. bunk.

s. v. crâng, desiș, hățiș, piedicuță, stufăriș, tufăriș, tufiș.

s. v. crâng, desiș, hățiș, piedicuță, stufăriș, tufăriș, tufiș.

s. n., pl. bungéturi

s. n., pl. bungéturi

n. pop. Pădure sau porțiune de pădure deasă și întunecoasă; desiș. /Cuv. autoht.

n. pop. Pădure sau porțiune de pădure deasă și întunecoasă; desiș. /Cuv. autoht.

s.n. – Pădure deasă, desiș. Origine necunoscută- Poate fi în legătură cu alb. bungu, bunk „stejar”. Hasdeu, Col. Traian, 1877, 577, îl considera dacic; apoi, în Cuv. din Bătrîni, I, 245 (cf. Cihac, II, 715 și DAR) îl deriva din alb. În schimb, Meyer 54; Philippide, II, 703 și Rosetti, II, 112, stabilesc doar această legătură, care nu este în mod inevitabil de la cauză la efect.

s.n. – Pădure deasă, desiș. Origine necunoscută- Poate fi în legătură cu alb. bungu, bunk „stejar”. Hasdeu, Col. Traian, 1877, 577, îl considera dacic; apoi, în Cuv. din Bătrîni, I, 245 (cf. Cihac, II, 715 și DAR) îl deriva din alb. În schimb, Meyer 54; Philippide, II, 703 și Rosetti, II, 112, stabilesc doar această legătură, care nu este în mod inevitabil de la cauză la efect.