burghie, s.n. Unealtă ascuțită de oțel în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor; sfredel. ♢ Burghiu de foraj = unealtă de foraj în formă de bară, cu capătul ca o elice, care se adaptează la perforatorul mecanic. – Din tc. burgu, bg., scr. burgija.
s. 1. (TEHN.) sfredel, (reg.) bârdie, borăr, șticaiz, (prin Transilv.) șaitău. 2. (TEHN.) burghiu de filetat = tarod. 3. (ASTRON.; art.) (pop.) sfredelul-mic (art.), sfredelul-pământului (art.).
n. Unealtă constând dintr-o tijă de oțel spiralată, cu muchii ascuțite, cu care se pot face, prin rotație, găuri cilindrice într-un material solid; sfredel. ~ de foraj. ~ pentru pământ. [Sil. -ghiu] /<turc. burgu