busole, s.f. Instrument alcătuit dintr-un cadran și un ac magnetic mobil care, lăsat liber, se așază pe direcția nord-sud. ♢ Expr. A-și pierde busola = a se zăpăci, a-și pierde dreapta judecată, simțul măsurii. ♦ Fig. Călăuză, conducător. – Din fr. boussole.
f. 1) Instrument de orientare, constând dintr-un cadran și un ac magnetic mobil, care indică direcția nord; compas. ♢ A-și pierde ~a a) a-și pierde dreapta judecată; a se zăpăci; a se buimăci; a se năuci; b) a pierde simțul măsurii; a-și ieși cu totul din fire. 2) fig. Principiu călăuzitor (în viață sau într-un domeniu de activitate). /<fr. boussole
s.f. – Instrument alcătuit dintr-un cadran și un ac magnetic care se așază pe direcția nord-sud. – Mr. pusulă. Fr. boussole. În mr., din tc. pusula (‹ ngr. μπούσουλα).
s.f. Instrument compus dintr-un ac magnetic cu cadran, cu care se determină nordul. ♢ A-și pierde busola = a se zăpăci. ♦ (Fig.) Călăuză, conducător, ghid. [Cf. fr. boussole, it. bussola].
s. f. 1. instrument dintr-un ac magnetic și un cadran gradat, cu care se determină nordul geomagnetic. ♢ a-și pierde busola = a se zăpăci. 2. (fig.) călăuză, conducător, ghid. (< fr. boussole)