definiția buturi definiție dex

buturi, s.n. Bucată (mare) de carne; coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. – Din tc. but.

buturi, s.n. Fiecare dintre stâlpii porții în jocul de rugbi. ♦ (Rar) Poartă la jocul de fotbal. – Din fr. but.

s.n. (Reg.; în loc. prep.) În butul (cuiva) = în ciuda, în pofida (cuiva). – Et. nec.

s. (ANAT.) coapsă. (~ la animalele rumegătoare.)

s. (SPORT) țintă. (~ la jocul de rugbi.)

s. v. poartă.

(bucată de carne, poartă la jocuri sportive) s. n., pl. búturi

n. 1) Coapsă de dinapoi a unui animal rumegător (sacrificat). 2) Bucată (mare) de carne din această parte a corpului, folosită ca aliment. /<turc. but

n. Stâlp de țintă de pe terenul de rugbi. /<fr. but

s.n. – Numai în expresia în butul cuiva = în ciuda cuiva. Sl., dar lipsește veriga de legătură imediată; cf. pol. buta „orgoliu”, sb., cr. bučiti se „a turba”, pe care Cihac, II, 36, îl citează ca sursă directă a rom. Înv.

s.n. – Coapsă. – Var. butur. Mr. bute, megl. buti. Tc. but (Șeineanu, II, 64; Ronzevalle 51), cf. ngr. μπούτ(ι), alb., bg. but (Meyer 55). DAR admite acest etimon; totuși Pușcariu, Lr., 105, se gîndește la mag. bu, acuzativ bút; această ultimă ipoteză nu este posibilă, datorită prezenței cuvîntului în dialecte.

s.n. Stâlpul de țintă la rugbi. ♦ (Rar) Poartă (la fotbal). [Pl. -uri. / < fr. but].

s. n. fiecare dintre stâlpii de țintă la rugbi; poartă la fotbal. (< fr. but)

s.m. v. butură.

buturi, s.f. (Reg.) 1. Butuc (1); buturugă. 2. Bucată de lemn cu noduri și cu alte defecte, care se despică și se prelucrează și este considerată ca sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3. Trunchi scorburos; butoarcă. [Var.: bútur, búture s.m.] – Cf. butuc.

s. v. buștean, butuc, buturugă, ciot, mișină, scorbură.

s. f., g.-d. art. búturii; pl. búturi

s.m. v. butură.

loc. prep.