călcături, s.f. Fel de a merge; pas, mers, umblet. – Călca + suf. -ătură.
s. v. mers.
s. f., g.-d. art. călcătúrii; pl. călcătúri
f. 1) Mod de a merge (al cuiva); fel de a umbla; mers; umblet; alură. 2) Locul unde a călcat cineva cu piciorul; urmă. /a călca + suf. ~ătură