căminari, s.m. Slujitor însărcinat, în evul mediu, în Moldova și apoi în Țara Românească, cu perceperea unor dări (la început numai pe vânzarea cerii). – Camănă (înv. „dare anuală asupra băuturilor alcoolice” < sl.) + suf. -ar.
s. m., pl. căminári
m. (în Țara Românească și în Moldova) Slujitor care strângea camăta. /cămină + suf. ~ar