căpătuieli, s.f. Faptul de a (se) căpătui; p. ext. îmbogățire, parvenire; căpătuire; (concr.) rost, stare, avere. [Pr.: -tu-ia-] – Căpătui + suf. -eală.
s. v. îmbogățire.
s. v. căsătorie.
s. f., g.-d. art. căpătuiélii; pl. căpătuiéli