căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpițá vb. I] – Din căpiță.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițésc, imperf. 3 sg. căpițeá; conj. prez. 3 sg. și pl. căpițeáscă
tranz. (plante cosite) A aduna în căpițe. /Din căpiță