s.n. Cărăușie. [Pr.: -ră-u-] – v. cărăuși.
s. v. cărăușie.
s. n. (sil. -ră-u-)
cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuș.
vb. (sil. -ră-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușésc, imperf. 3 sg. cărăușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cărăușeáscă