cătún (cătune),
s.n. –
Grup de
așezări țărănești,
sat. – Mr.
cătună, megl.
cătun. Unul din
cuvintele cele mai
discutate din
vocabularul rom. Este cuvînt
comun tuturor limbilor balcanice:
katunt (var.
katund(i), kotun) „
sat;
casă de
țară”; ngr. ϰατοῦνα „
cort;
tabără de
corturi”; sl.
katunĭ „
tabără”; sb.
katun „
cătun de
ciobani; stînă”; bg.
katun „
colibă”;
katunar „
cătun”;
katunište „
tabără de
țigani nomazi”; țig.
katuna „
cort”.
Totuși,
termenul nu se
explică prin nici
una din
aceste limbi;
astfel încît este
nevoie să i se
caute originea în alte
fonduri lingvistice.
Opiniile sînt
foarte variate, și
însăși varietatea lor indică inconsistența criteriilor posibile și
lipsa de
documentare cu care
trebuie luptat. Miklosich a
epuizat el
singur posibilitățile cercetării, afirmînd că este
vorba de un cuvînt de
origine albaneză (
Fremdw., 97), romînă (
Wander., 8),
turcă (
Türk. El., I, 329),
italiană (
Alb. Forsch., II, 10) sau
autohtonă (
Slaw. El., 10). În
general se
consideră că este cuvînt
autentic alb.,
adică al v.
ilire (Meyer 183; Vasmer,
Studien zur alb. Wortforschung, 28; Jokl,
IF, XXXIII, 420; Philippide, II, 703; Skok,
ZRPh., L, 519;
DAR; cf.
observațiile împotriva acestor opinii ale lui Rosetti, II, 113), și
bazată pe o
rădăcină indoeurop. *
ka-ton. Treimer,
Slavia, III, 450,
presupunea o der. din
avară;
iar Densusianu,
GS, VII, 90
propunea un
iranian *
katun „
locuință subterană”. Mai
prudent Berneker 494 se
limitează să o
califice drept „Balkanwort”. În sfîrșit, Rohlfs,
EWUG 949 se gîndește la tc. osmanli
katan „
țarc”,
ipoteză în care
coincide cu Șeineanu, II, 96.
Numai Jirecek,
Geschichte der Serben, I, 156 (bazîndu-se
fără îndoială pe
una din
multele opinii ale lui Miklosich) a
propus etimonul it.
cantone, pe care
cercetătorii nu
par a-l
accepta, și care
totuși se
poate să fi
intrat de
foarte timpuriu în gr. (
pentru pierderea lui
n, cf. it.
confetto › ngr. ϰουψίτον), și de
acolo în
celelalte limbi balcanice.