căciulesc, vb. IV. Refl. A se ploconi în fața cuiva spre a obține ceva; a cere ceva în chip umil; a se pleca. – Din căciulă.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căciulésc, imperf. 3 sg. căciuleá; conj. prez. 3 sg. și pl. căciuleáscă
intranz. A se închina cu umilință (scoțând căciula) pentru a obține o favoare. /Din căciulă
s. v. înjosire, ploconeală, plo-conire, umilire.
s. f., g.-d. art. căciulírii; pl. căciulíri