călăresc, vb. IV. Intranz. A merge călare. ♦ Tranz. A mâna calul stând călare pe el; a încăleca. – Din călare.
vb. a încăleca. (~ calul.)
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călărésc, imperf. 3 sg. călăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. călăreáscă
intranz. A merge călare. 2. tranz. (caii) A mâna stând călare. /Din călare
călăresc v.t. 1. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 2. (deț.) a fuma.
s.n. Călărie. – V. călări.
s. v. călărie.
s. n.
s.n. sg. (er.) act sexual.