s.m. v. călăuză.
călăuzesc, vb. IV. Tranz. 1. A conduce pe cineva pe un drum. 2. A îndruma, a învăța, a povățui. ♦ Refl. A se orienta, a se conduce după... [Pr.: -lă-u-] – Din călăuză.
vb. 1. a (se) conduce, a (se) ghida, a (se) îndruma, a (se) orienta, (înv.) a (se) povățui. (A ~ pe un drum; după ce principii se ~?) 2. v. în-druma. 3. v. ghida. 4. a conduce, a dirija, a ghida, a îndruma, a povățui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viață.) 5. a iniția, a introduce. (A ~ pe cineva într-un domeniu.)
vb. (sil. -lă-u-), ind. prez. l sg. și 3 pl. călăuzésc, imperf. 3 sg. călăuzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. călăuzeáscă
tranz. 1) A însoți în calitate de călăuză. 2) fig. A susține cu sfaturi, cu recomandații; a îndruma; a povățui; a sfătui; a învăța. [Sil. -lă-u-] /Din călăuză