definiția calicii definiție dex

expr. a mânca foarte repede.

calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar¹. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika.

adj., s. v. infirm, invalid, schilod.

s. v. cerșetor, milog.

s., adj. 1. s., adj. v. zgârcit. 2. adj., s. v. sărac.

≠ darnic, galantom, culant, galant, generos, mărinimos, teafăr, întreg

adj. m., s. m., pl. calíci; f. sg. calícă, pl. calíce

și substantival 1) (despre persoane) Care are o parte a corpului mutilată sau deformată; schilod; infirm. 2) Care este foarte sărac; care cerșește; cerșetor; milog. 3) Care face economii exagerate; avar; zgârcit. /<ucr. kalika

adj. – 1. Paralitic, damblagiu. – 2. Cerșetor. – 3. Sărman, nenorocit. – 4. Avar, zgîrcit. Sl. kalika „pelerin” (Miklosich, Fremdw., 94; Lexicon, 280; Cihac, II, 38); cf. rut. kalika „invalid”. Schimbarea semantică se explică prin mulțimea de paralitici și invalizi care luau parte la pelerinaje, și care în general trăiau din pomeni. Der. calicesc, adj. (de calic, de cerșetor); calicește, adv. (ca un calic); calicenie, s.f. (zgîrcenie); calici, vb. (a ologi, a schilodi, a sărăci, a ruina; a ajunge sărac lipit; a cere de pomană, a cerși; a se zgîrci); calicie, s.f. (sărăcie; zgîrcenie, avariție); calicime, s.f. (mulțime de cerșetori); calicos, adj. (zgîrcit).

calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci². 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic.

vb. 1. v. lăcomi. 2. v. sărăci.

vb. v. cere, cerși, milogi, ologi, schilodi.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 sg. și pl. caliceáscă

intranz. 1) A deveni calic; a-și pierde integritatea fizică; a se schilodi; a se mutila; a se schilăvi. 2) A deveni sărac; a-și pierde averea; a sărăci; a se ruina; a scăpăta. 3) A manifesta zgârcenie; a se scumpi; a se zgârci. /Din calic

tranz. A face să se calicească. 2. intranz. rar A umbla cu cerșitul; a cerși. /Din calic

elem. „caliciu floral”. (< fr. calici-, cf. lat. calix, -icis, cupă)

s.f. 1. Sărăcie (extremă); calicenie. 2. Zgârcenie, avariție. – Calic + suf. -ie.

s. v. zgârcenie.

s. v. lipsă, mizerie, nevoie, sărăcie.

≠ galantomie

s. f., art. calicía, g.-d. calicíi, art. calicíei

f. 1) Stare a celui calic. 2) Caracterul de a fi zgârcit; zgârcenie; avariție. 3) Sărăcie extremă; mizerie. [Art. calicia; G.-D. caliciei; Sil. -ci-e] /calic + suf. ~ie

calicii, s.n. 1. (Bot.) Învelișul extern al florilor, alcătuit din sepale libere sau unite. 2. Vas liturgic de forma unei cupe; potir (2). 3. (Anat.) Zonă a rinichiului, prin care urina se scurge în bazinet. – Din fr. calice, lat. calyx, -cis.

s. 1. (BOT.) cupă, (înv.) pahar. (~ul unei flori.) 2. v. potir.

s. m. [-ciu pron. -ciu], art. calíciul; pl. calícii, art. calíciile (sil. -ci-i-)

n. Înveliș verde al florilor, constând din sepale separate sau unite între ele. /<fr. calice, lat. calyx, ~cis

s.n. – 1. Învelișul extern al florii. – 2. Vas liturgic, potir. Fr. calice. În terminologia ecleziastică se aude de obicei acel u consonantic, care nu se aude ca termen botanic; în plus, acesta din urmă are pl. caliciuri.

s.n. 1. Înveliș extern al florii, format din sepale. 2. Cupă, potir. 3. Parte a bazinetului în care se colectează urina. [Pron. -ciu. / < fr. calice, cf. gr. kalyx = boboc de floare].

s. n. 1. totalitatea sepalelor unei flori. 2. cupă, potir. 3. (anat.) parte a bazinului în care se colectează urina. (< fr. calice)