călugăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face călugăr (1) sau călugăriță (1). – Din călugăr.
vb. (BIS.) (rar) a (se) tunde, (înv.) a (se) postrigi.
vb., ind. prez. 1 sg. șl 3 pl. călugărésc, imperf. 3 sg. călugăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. călugăreáscă
tranz. A face să se călugărească. /Din călugăr
intranz. A trece în tagma călugărilor; a deveni călugăr. /Din călugăr
s. (BIS.) (înv.) postrig.