subst. 1. Țesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os. ♢ Calus vicios = sudare defectuoasă a unei fracturi. 2. Țesut vegetal care se formează pe rănile diferitelor organe ale plantei, cicatrizându-le. – Din fr. calus.
n. 1) Țesut osos nou care sudează oasele fracturate. 2) Țesut vegetal care apare pe rănile plantelor, cicatrizându-le. /<fr. callus
s.n. 1. Țesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os. 2. Țesut vegetal născut în urma rănirii diferitelor organe ale plantei, care cicatrizează rana. [Pl. -suri. / < fr. callus, cf. lat. callum – bătătură].
s. n. 1. țesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os. o ~ vicios = sudare defectuoasă a unei fracturi. 2. țesut vegetal de cicatrizare a organelor rănite. (< fr. calus, lat. callum, îngropare)
călușuri, s.n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. ♢ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească. 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 3. Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează; șevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau în cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi; melodie după care se execută acest dans; călușar (1), călușel (4). – Cal + suf. -uș.
s. 1. (reg.) proțap. (~ pentru gura calului.) 2. (înv. și reg.) scăluș, (înv.) proțap. (~ de pus în gura cuiva, ca să nu strige.) 3. (MUZ.) scaun, scăunaș, scăunel. (~ la un instrument cu coarde.) 4. v. șevalet. 5. (TEHN.) scripete. (~ la ițele războiului de țesut.) 6. (reg.) smâc. (Jucăria numită ~) 7. (COR.; art.) călușarii (pl. art.). (~ul se joacă de către flăcăi.)
n. 1) Bucată de lemn care se pune între dinții unui animal pentru a-l forța să țină gura deschisă. 2) Bucată de cârpă făcută boț, care se introduce în gura unei persoane ca să nu strige. ♢ A pune (cuiva) ~ în gură a împiedica pe cineva să vorbească. 3) Plăcuță de lemn care servește ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcuș; scaun. 4) Suport de lemn pe care pictorul fixează pânza când pictează; șevalet. 5) v. CĂLUȘAR. /cal + suf. ~uș