s.f. Plantă erbacee, anuală ornamentală, originară din India, cu frunze lanceolate, dințate și cu flori albe, roșii sau pestrițe (Impatiens balsamina) – Et. nec.
s. pl. (BOT.; Impatiens balsamina) (rar) balsamine (pl.), (reg.) canaluțe (pl.), copăcei (pl.), piersicel, lemn-de-apă.
f. Plantă erbacee anuală decorativă, având flori divers colorate și frunze dințate. /Orig. nec.
expr. (iron.) a fi urât, a avea fizionomie neplăcută
s.f. – Canea, cep, robinet. – Var. canelă (Mold.). It. canella, prin intermediul gr. ϰανέλλα, cf. bg. kanela. Pentru formația din rom., plecîndu-se de la pl. canele, cf. Byck-Graur 30.
s.f. – Colorant vegetal extras din frunzele plantei Lavsonia inermis. – Mr. ucná. Tc. kana, kina „Lavsonia inermis” (Șeineanu, II, 84; Lokotsch 867), cf. bg. kaná. – Der. căni, vb. (a (-și) vopsi părul); căneală, s.f. (vopsea, mai ales de păr). Pușcariu 267 se gîndea, pentru a căni, la un lat. *canῑre, de la canēre, semantic imposibil. Canale, s.f. pl. (plantă orientală, balsamină de cultură, sau Balsamina impatiens), pare a fi pl. de la același cuvînt oriental.
(1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s.n. 1. Albie artificială sau amenajată care leagă între ele două mări, două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton sau din tuburi îmbinate, din șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formație organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). – Din fr. canal, lat. canalis.
s. 1. conductă, tub, (înv.) jgheab, sulinar. (~ pentru scurgerea unui fluid.) 2. (ANAT.) v. conduct. 3. (ANAT.) canal central v. canal ependimar; canal cohlear v. cohlee; canal ependimar = canal central; canal medular = canal rahidian; canal rahidian v. canal medular; canal urinar v. uretră.
(conductă, vas în organismele animale, cale de transmitere audiovizuală) s. n., pl. canále
(geogr.) s. n., pl. canáluri/canále
n. 1) Conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. ~ de scurgere. 2) Formație organică în formă de tub prin care circulă diferite substanțe în organismele animale sau vegetale. ~ lacrimogen. 3) Cale de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale. ♢ ~ de televiziune canal de radiocomunicații destinat transmiterii unui program de televiziune. 4) Cale de acces a informațiilor. ~ diplomatic. /<lat. canalis, fr. canal
n. 1) Albie artificială care leagă diferite cursuri sau rezervoare de apă. ~ de navigație. ~ de irigație. 2) (în așezările de pe malul mărilor sau al fluviilor) Arteră de circulație navigabilă. 3) Porțiune de mare între două țărmuri apropiate. /<lat. canalis, fr. canal
s.n. 1. Albie artificială (a unui râu, a unui fluviu etc.) destinată navigației, irigării unei regiuni etc. ♦ Braț de mare situat între două țărmuri apropiate. 2. Conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. 3. Formație anatomică tubulară. 4. Cale de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale destinate difuzării publice (mai ales în televiziune). ♦ Cale de acces a informațiilor într-o mașină de calculat. [Pl. -luri, -le. / < fr. canal, it. canale < lat. canalis].
s. n. 1. albie artificială (râu, fluviu) destinată navigației, irigării unei regiuni etc. ♢ braț de mare între două țărmuri apropiate. ♢ arteră de circulație pe apă. 2. conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. 3. formație anatomică tubulară. o ~ rahidian = canalul din vertebre care conține măduva spinării. ♢ (bot.) cavitate cilindrică drept conduct sau receptacul. 4. mijloc de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale destinate difuzării publice (în televiziune). ♢ cale de acces a informațiilor într-un sistem electronic de calcul. (< fr. canal, lat. canalis)