definiția caniculei definiție dex

canicule, s.f. 1. Perioadă în care steaua Sirius răsare și apune o dată cu soarele (22 iulie – 23 august). 2. Căldură dogoritoare specifică zilelor calde de vară; arșiță, zăpușeală, năduf. – Din fr. canicule, lat. canicula.

s. (MET.) arșiță, călduri (pl.), dogoare, dogoreală, fierbințeală, înăbușeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală, (livr.) torpoare, (pop.) arsură, vipie, (reg.) buhoare, cocăt, crăpăt, năplăială, pâclă, prepăt, prigoare, puhăială, zăpuc, (prin Ban.) arsoare, (Ban. și Transilv.) friptoare, (prin Olt.) japsă, (Ban.) pripeală, (înv.) ars, pripec, (fig.) cuptor, jar. (~ zilelor de vară.)

s. f., g.-d. art. canículei; pl. canícule

f. 1) Perioadă ce corespunde intervalului de timp de la 22 iulie și până la 23 august, caracterizată prin temperaturi înalte. 2) Căldură mare și dogoritoare specifică zilelor de vară; arșiță. [G.-D. caniculei] /<fr. canicule, lat. canicula

s.f. 1. Perioadă în care steaua Sirius răsare și apune odată cu Soarele (22 iulie – 23 august). 2. Căldură dogoritoare; zăpușeală. [< fr. canicule, cf. Canicula – nume al stelei Sirius din constelația Câinelui].

s. f. 1. perioadă (2² iulie-2³ august) în care steaua Sirius răsare și apune o dată cu Soarele. 2. căldură dogoritoare; zăpușeală în zilele de vară. (< fr. canicule, lat. canicula)