s.f. Nume dat firelor scurte de lână rămase în dinții pieptenului după dărăcit, folosite (ca bătătură) pentru țesături mai groase. – Lat. cannula.
s.f. Nume dat firelor scurte de lână rămase în dinții pieptenului după dărăcit, folosite (ca bătătură) pentru țesături mai groase. – Lat. cannula.
f. Fibre scurte rămase după dărăcit și folosite la confecționarea țesăturilor groase. ~ de lână. ~ de cânepă. /<lat. cannula
f. Fibre scurte rămase după dărăcit și folosite la confecționarea țesăturilor groase. ~ de lână. ~ de cânepă. /<lat. cannula
s.f. – Fibre sau resturi de fire de lînă, in sau cînepă, care cad la dărăcit; se folosesc pentru țesături mai groase sau pentru pînza de sac. – Mr. canură. Lat. cannŭla „trestioară”. (P. Papahagi, Notițe, 14; REW 1609; Pascu, I, 56; cf. DAR); cf. ven. kanula, friul. kánula, tarent. kanolo, cu sensul etimologic. Înainte, Tiktin (urmat de Pușcariu 268) se gîndise la un der. al vb. lat. carĕre „a scărmăna”, de tipul *carŭla, cu rezultat rom. disimilat; ipoteză puțin probabilă. Din rom. a trecut în ngr. ϰάνουρα, bg., sb. kanura (Romansky, Jb., XV, 110; Berneker 483; Capidan, Raporturile, 204).
s.f. – Fibre sau resturi de fire de lînă, in sau cînepă, care cad la dărăcit; se folosesc pentru țesături mai groase sau pentru pînza de sac. – Mr. canură. Lat. cannŭla „trestioară”. (P. Papahagi, Notițe, 14; REW 1609; Pascu, I, 56; cf. DAR); cf. ven. kanula, friul. kánula, tarent. kanolo, cu sensul etimologic. Înainte, Tiktin (urmat de Pușcariu 268) se gîndise la un der. al vb. lat. carĕre „a scărmăna”, de tipul *carŭla, cu rezultat rom. disimilat; ipoteză puțin probabilă. Din rom. a trecut în ngr. ϰάνουρα, bg., sb. kanura (Romansky, Jb., XV, 110; Berneker 483; Capidan, Raporturile, 204).