căpcăún (căpcăúni),
s.m. –
1. Monstru pe care
fantezia populară și-l
imaginează cu
cap de cîine,
uneori cu
patru ochi, cu
ochii în
ceafă, sau cu
patru picioare,
dar a
cărui caracteristică principală este
antropofagia. –
2. Poreclă pentru turci și
tătari, păgîn. –
3. Canibal,
om crud. – Var.
cătcăun, capcîn(e), hapcîn. – Mr.
capdicine.
Traducere din ngr. ϰυνοϰέφαλος „
cap de cîine”, cuvînt
intrat în
limbă prin
literatura populară (Cartojan,
Alexandria în literatura romînă, Bucarest, 1910, p. 95; Tagliavini,
Arch. Rom., XVI, 357). Este
vorba de
legenda medievală care
situa oamenii cu
cap de cîine în
regiunile de
nord ale Rusiei (cf. de
ex.
Historia de
Adam de Brema (1066) sau
mapamondul lui Juan de la
Cosa).
Finalul -
un indică un
tratament expresiv, cf.
gărgăun. După Cihac, II, 39; din
pol.
kapkan,
kapkon „
zdrențuros”, după Scriban, din lat.
med.
capcanus, v. tc.
kapgan „
căpetenie a
avarilor”; după
Pascu,
Suf., 53, de la
cap, cîine și
un.