capoate, s.n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă, de obicei lungă până la călcâie; halat. 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. – Din fr. capot, capote.
capoate, s.n. (Înv.) Un fel de manta boierească sau militară. – Din tc. kapot.
adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot.
(halat, manta, învelitoare) s. n., pl. capoáte
n. 1) Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă; halat. 2) Învelitoare de pânză cu care se acoperă diferite obiecte pe puntea unei nave. /<fr. capot
s.n. – 1. Manta militară. – 2. Halat, îmbrăcăminte de casă. – Mr. capot. It. capotto, prin intermediul tc. kapot (Cihac, II, 40; Șeineanu, II, 87); cf. ngr. ϰαπότο sau ϰαπότα, bg., rus. kapot, ceh., mag. kaput. Din același cuvînt it. vine fr. capote, care a dat în rom. capotă, s.f. (manta militară; acoperiș pliabil al unui automobil; prezervativ), cu der. capota, vb. (a se scufunda; a se nărui) și capotaj, s.n. (încuietoarea capotei unui automobil; răsturnare).
s.n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. [Pl. -oate, var. capod s.n. / < fr. capot].
s.n. (Franțuzism) Lovitură la jocul de cărți, dată de un jucător care nu face nici o levată. [Pl. -turi. / < fr. capot].
s. n. 1. îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. (< fr. capot)