carențe, s.f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia.
s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.
f. Neajuns al unui lucru; lipsă; deficiență; cusur; imperfecțiune. /<fr. carence, lat. carentia
s.f. Lipsă; neglijență; deficiență. ♢ Timp de carență = condiție a contractelor de asigurare pe viață, potrivit căreia asiguratul nu beneficiază de nici o despăgubire în caz că moare într-un anumit timp de la contractare. [Cf. it. carenza, fr. carence].
s. f. lipsă, insuficiență; deficiență. (< fr. carence, lat. carentia)