definiția carnosire definiție dex

cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcărie. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos.

vb. v. descărna.

(ind. piel.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărnosésc/cârnosésc, imperf. 3 sg. cărnoseá/cârnoseá; conj. prez. 3 sg. și pl. cărnoseáscă/cârnoseáscă

cărnosiri, s.f. Acțiunea de a cărnosi și rezultatul ei. – V. cărnosi.

s. v. descărnare.

s. f., g.-d. art. cărnosírii; pl. cărnosíri

vb. IV. v. cărnosi.

cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos.

cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos.

vb. IV. v. cărnosi.

vb. v. ciopârți, sfârteca, sfâșia.

vb. v. ciopârți, sfârteca, sfâșia.

(ind. piel.) v. cărnosi

(a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 sg. și pl. cârnoseáscă

(ind. piel.) v. cărnosi

(a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 sg. și pl. cârnoseáscă

tranz. 1) rar A rupe în bucăți (cu mâinile, cu colții, cu ghearele etc.); a sfâșia; a sfârteca. 2) (piei de animale) A pregăti pentru tăbăcit, înlăturând rămășițele de carne. /Orig. nec.

tranz. 1) rar A rupe în bucăți (cu mâinile, cu colții, cu ghearele etc.); a sfâșia; a sfârteca. 2) (piei de animale) A pregăti pentru tăbăcit, înlăturând rămășițele de carne. /Orig. nec.