carotaje, s.n. Determinare prin foraj a structurii și compoziției straturilor scoarței terestre, bazată pe analiza probelor carotelor (2) sau pe măsurarea mărimilor fizice caracteristice ale rocii străbătute. – Din fr. carottage.
n. Determinare a structurii scoarței terestre bazate pe analiza carotelor. ~ radioactiv. ~ magnetic. /<fr. carottage
s.n. Determinarea structurii terenurilor scoarței terestre prin scoaterea de carote (II) [în DN] sau prin măsurarea unei proprietăți fizice a rocii respective. [< fr. carottage].
s. n. determinare a naturii structurii straturilor succesive ale unui teren prin extragerea de carote (II) sau prin măsurarea mărimilor fizice ale rocilor străbătute. (< fr. carottage)